„Sărbătoarea Sfintelor Paști sau sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Învierea Domnului Hristos înseamnă biruința sau victoria iubirii Lui smerite și milostive asupra urii și invidiei, trădării și fricii, asupra păcatului, a iadului și a morții. Domnul Iisus Hristos Cel răstignit a înviat din morți „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”[2]. Aceasta este suprema veste bună pentru creștinătate și omenirea întreagă, și anume începutul unei alte vieți, viața veșnică din Împărăția cerurilor.” Cu aceste cuvinte își începe Patriarhul Daniel Pastorala pentru Sărbătoarea Învierii Domnului din acest an, celebrată de întreaga lume ortodoxă, după calendarul iulian, în data de 12 aprilie.
În pasajele următoare patriarhul le aduce în prim-plan pe femeile mironosițe, nu doar ca prime martore ale Învierii, ci ca modele de credință vie și curaj tăcut. Într-un moment în care ucenicii erau cuprinși de teamă, ele sunt cele care merg „dis-de-dimineață” la mormânt, fără sprijin și fără garanții, purtând doar credința și iubirea lor față de Hristos. Femeile mironosițe devin astfel icoana unei credințe care nu se oprește în fața obstacolelor și nu așteaptă condiții favorabile pentru a se manifesta. Curajul lor nu este spectaculos, ci profund, afirmat prin gesturi. Astfel ele sunt cele care primesc primele vestea Învierii și devin, în mod simbolic, „apostoli ai Apostolilor”.
În anul în care Biserica Ortodoxă Română a dedicat o atenție specială familiei și femeilor din calendar, Pastorala propune o lectură spirituală a rolului femeii în viața Bisericii. Mironosițele nu sunt doar personaje ale trecutului, ci chipuri vii ale unei credințe care se transmite, se păstrează și rodește adesea în discreție, în fidelitate și în dăruire. Preafericitul Părinte Daniel deschide astfel o reflecție și asupra prezentului: dacă femeile mironosițe au mers înainte fără să știe cine va prăvăli piatra de la mormânt, credinciosul de astăzi este chemat la aceeași încredere, chiar și în fața propriilor „pietre” care pot fi dificultăți, incertitudini, temeri. Dumnezeu nu înlătură obstacolele înainte de drum, ci răspunde credinței care merge înainte.
Suntem cu toții invitați să trăim Învierea nu este doar în noaptea de Paști, ci în fiecare zi: în familie, în relațiile cu cei de lângă noi, în modul în care alegem să răspundem provocărilor prezentului… într-o lume în care frica, nesiguranța și graba pot slăbi răbdarea și încrederea. Exemplul femeilor mironosițe capătă o forță aparte, ele arătând tuturor că lumina Învierii se descoperă celor care nu renunță să caute, să iubească și să spere.
Pastorala Preafericitului Părinte Daniel indică tuturor un drum: acela al credinței trăite cu statornicie, bucurie și fidelitate. Preoții și credincioșii sunt îndemnați nu doar să vorbească despre familie, ci să o susțină efectiv – prin sprijin material, prin apropiere, prin educație și prin prezență vie în comunitate. Grija față de familiile aflate în dificultate, față de cei bolnavi, singuri sau descurajați devine astfel o expresie directă a credinței în Hristos Cel înviat. În acest sens, lumina Învierii nu rămâne o realitate celebrată liturgic, ci devine criteriu de viață. Ea se traduce în gesturi simple, dar esențiale: o rugăciune, un cuvânt bun, o mână întinsă. Pastorala reamintește că adevărata mărturie a credinței nu se limitează la declarații, ci se vede în capacitatea de a genera speranță și comuniune acolo unde există suferință sau singurătate.
În final, bucuria și pacea dăruite de Hristos Cel înviat sunt chemate să umple nu doar inimile, ci și casele oamenilor.
Întregul mesaj poate fi lecturat aici: Pastorala la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026
